România arată, pe hârtie, ca o poveste de succes energetic. Investiții masive în regenerabile, proiecte aprobate aproape zilnic, miliarde de euro anunțate pentru parcuri fotovoltaice, eoliene și sisteme de stocare. Din afară, pare că intrăm într-o eră în care energia devine abundentă și ieftină. Dar când deschizi factura, realitatea e alta. Pentru un consum casnic normal, ajungi frecvent la 1,4–1,6 lei/kWh. Exact acolo ești și tu. Iar dacă te întorci câțiva ani înapoi, înainte de 2020, același consum ar fi costat aproape la jumătate. Nu e o impresie. E o diferență reală, consistentă, în sus. Și atunci apare întrebarea firească: dacă producem mai mult și mai ieftin, de ce plătim mai mult?
Energia este ieftină. Doar că nu în momentul în care o vrei tu
În piața reală, energia chiar se ieftinește. Există zile, mai ales primăvara și vara, în care producția solară urcă atât de mult încât prețurile pe piața spot (OPCOM – PZU) scad puternic. Au fost intervale în care energia a fost aproape gratuită sau chiar negativă. Doar că asta se întâmplă în ferestre limitate. La prânz, când soarele produce la maxim. Sau în nopți cu vânt puternic. Tu nu consumi doar atunci. Tu consumi dimineața, seara, noaptea, constant. Sistemul trebuie să funcționeze continuu, nu doar când e energie ieftină disponibilă.
Și aici începe diferența dintre „ce există” și „ce plătești”.
Factura ta nu este despre energie. Este despre sistem
Când vezi 1,5 lei/kWh, ai impresia că plătești curentul. În realitate, plătești mult mai mult decât atât. Energia activă — adică produsul în sine — este doar o parte din factură. Restul sunt costuri care țin sistemul în viață: distribuția până la tine în casă, transportul prin rețelele naționale, serviciile de echilibrare, contribuțiile istorice, taxele. Datele ANRE arată clar că energia în sine ajunge undeva la jumătate din total. Restul sunt costuri fixe sau reglementate, care nu au legătură directă cu cât de ieftin sau scump este curentul într-o anumită zi.
Asta înseamnă că, chiar dacă energia din piață scade, factura ta nu are de ce să scadă proporțional.
Problema reală nu este producția. Este lipsa de sincronizare
Regenerabilele sunt ieftine, dar nu sunt constante. Solarul dispare noaptea. Eolianul depinde de vânt. În schimb, consumul nu așteaptă. Când producția din surse verzi nu acoperă cererea, sistemul intră automat pe variantele de rezervă: centrale pe gaz, cărbune sau importuri. Exact acele surse care sunt mai scumpe și mai volatile. Și aici intervine mecanismul care schimbă tot: prețul nu este dat de cea mai ieftină energie din sistem, ci de cea mai scumpă necesară pentru a acoperi consumul în acel moment. Exact asta explică rapoartele ACER la nivel european.
Deci chiar dacă o mare parte din energie este ieftină, câteva ore scumpe pe zi pot ridica media pentru toată lumea.
Plafonarea a rezolvat criza, dar a blocat piața
După șocul din 2021–2023, statul a intervenit și a plafonat prețurile. Măsura a fost necesară atunci. Fără ea, facturile ar fi explodat. Dar plafonarea are un efect secundar: îngheață prețurile într-o zonă care nu mai reflectă realitatea din piață. Nu vezi nici vârfurile mari, dar nici scăderile reale nu ajung rapid la tine.
Rămâi într-un fel de „medie stabilizată”, care, în momentul de față, este încă sus.
Rețeaua: locul unde se pierde energia ieftină
Unul dintre cele mai ignorate aspecte este infrastructura. România a accelerat investițiile în producție, dar rețeaua nu ține același ritm. Transelectrica recunoaște în planurile sale de dezvoltare că sunt necesare investiții majore pentru a integra noile capacități. Ce înseamnă asta, concret? Ai energie ieftină produsă, dar nu o poți transporta eficient acolo unde e nevoie. Apar congestii, limitări, dezechilibre. Iar pentru a menține sistemul stabil, se activează mecanisme de echilibrare care costă.
Costuri care nu apar în titluri de presă, dar apar în factură.
Investițiile „verzi” nu sunt făcute pentru tine, acum
Parcurile solare, eoliene și sistemele de baterii despre care se vorbește zilnic sunt, în mare parte, în dezvoltare. Unele vor intra în funcțiune peste câțiva ani. Altele sunt gândite în jurul unor mecanisme precum contractele CfD, care garantează un anumit preț producătorilor. Aceste proiecte sunt esențiale pentru viitorul sistemului energetic. Dar nu sunt construite ca să-ți reducă factura luna viitoare.
Ele rezolvă stabilitatea pe termen lung, nu costul imediat pentru consumator.
După criză, sistemul s-a repoziționat mai sus
Chiar dacă piața a mai respirat după 2023, sistemul nu s-a întors la nivelul din 2019. Contractele s-au renegociat la alte valori. Costurile de echilibrare au crescut. Investițiile au devenit mai urgente și mai scumpe. Întregul sistem funcționează acum pe o bază mai ridicată de cost. Nu cobori de acolo doar pentru că ai mai mult solar instalat. Tehnologia produce energie mai ieftină ca niciodată. Dar sistemul care o livrează a devenit mai complex, mai rigid și mai costisitor.
Rezultatul e exact ce vezi: o Românie plină de proiecte „ieftine” și o factură care nu reflectă asta.
Când ar putea să se simtă schimbarea
Singurul scenariu în care prețurile încep să scadă real pentru consumator este atunci când toate piesele se aliniază: producție suficientă, stocare serioasă în baterii, rețea modernizată și un cadru stabil de piață. Asta nu înseamnă luni. Înseamnă ani de investiții coerente. România nu duce lipsă de energie ieftină. Duce lipsă de un sistem în care energia ieftină ajunge constant, simplu și direct la tine în priză.
Până când diferența asta dispare, factura ta va continua să spună altă poveste decât cea din comunicatele despre investiții.
