Summitul COP30 din Belém, Brazilia, a devenit scena unei tensiuni globale tot mai evidente: peste 80 de state participante au solicitat semnarea unei „foi de parcurs” ferme pentru eliminarea definitivă a combustibililor fosili. Este, în esenţă, o cerere de a transforma promisiunile vagi în paşi concreţi, cu termene, responsabilităţi şi verificare.
Iniţiativa a fost susţinută în bloc de Uniunea Europeană, numeroase ţări din Africa afectate direct de schimbările climatice, dar şi de unele state din Asia şi America Latină, care încearcă să obţină tranziţia către surse regenerabile fără a-şi compromite dezvoltarea. „Foaia de parcurs” ar presupune stabilirea unui calendar global de decuplare de la petrol, gaz şi cărbune, cu etape clare până în 2050. S-a pus accent pe eliminarea subvenţiilor pentru combustibili fosili, accelerarea adoptării surselor regenerabile şi sprijinirea ţărilor în curs de dezvoltare în acest proces.
Opoziţia nu a întârziat. Ţările cu economii construite în jurul extracţiei de hidrocarburi — Arabia Saudită, Rusia, Iran, dar şi altele mai puţin vizibile precum Nigeria sau Venezuela — au blocat orice formulare explicită privind eliminarea completă a combustibililor fosili. Retorica lor a fost că „nu putem închide robinetul peste noapte” şi că „trebuie respectate suveranitatea energetică şi nevoile de dezvoltare”. De fapt, este vorba despre protejarea intereselor comerciale şi geopolitice.
În final, negocierile s-au încheiat cu un compromis slab. Nu a fost semnat niciun document obligatoriu, iar „foaia de parcurs” a rămas o idee susţinută în comunicate, dar fără angajament formal. Textul final al conferinţei a inclus o formulare ambiguă despre „necesitatea tranziţiei energetice echitabile”, fără a preciza vreun termen sau mijloace clare.
Implicarea COP30 în această direcţie ar fi trebuit să fie pivotul care schimbă jocul. Dar în lipsa unui acord concret, riscul ca obiectivul de menţinere a temperaturii globale sub 1,5°C să devină o simplă amintire creşte semnificativ. Lumea merge în continuare cu frâna de mână trasă.
Ce urmează? Probabil, reluarea discuţiilor la COP31, în speranţa că presiunea climatică, economică şi socială va forţa în cele din urmă semnarea unei foi de parcurs reale. Dar între timp, statele vor continua să ardă, să foreze şi să promită.
În tot acest context, România şi Europa ar putea avea un rol strategic — nu doar prin reducerea emisiilor, ci şi prin impunerea unor standarde tehnologice şi comerciale care să condiţioneze pieţele. Însă pentru asta, e nevoie de curaj, nu doar de prezenţă la summituri.
