Raportul Ember 2026 confirmă o schimbare istorică în peisajul energetic al Uniunii Europene: pentru prima dată în istorie, producția de electricitate din surse eoliene și solare a depășit producția din combustibili fosili. Este o bornă simbolică, dar și practică, care marchează începutul unei noi epoci – una în care regenerabilele nu mai sunt o promisiune, ci noul pilon central al mixului energetic european.
Un 2025 de cotitură pentru Europa
În 2025, energia eoliană și solară au produs împreună peste 30 % din electricitatea UE, în timp ce toate formele de combustibili fosili – cărbune, gaz, petrol – au scăzut sub acest prag. Per total, regenerabilele au asigurat aproape 50 % din energia electrică a Europei, incluzând hidrocentralele, biomasă și alte surse curate.
În paralel, producția pe bază de cărbune a atins un minim istoric: 257 TWh, față de 705 TWh în 2015. În 19 state membre, ponderea cărbunelui în mixul electric a fost sub 5 %. Doar Germania și Polonia au rămas semnificativ dependente, concentrând împreună peste 74 % din producția totală de electricitate din cărbune a UE.
România – stagnare în plin avânt european
În timp ce Europa accelerează, România rămâne blocată într-o tranziție întârziată, afectată de cinci probleme sistemice majore:
-
Blocajele de racordare la rețea
Mii de megawați din proiecte eoliene și fotovoltaice aprobate nu pot fi racordate, pentru că rețeaua de transport (Transelectrica) și distribuție este subdimensionată și fără investiții strategice reale. ATR-urile sunt blocate în noduri precum Constanța, Tulcea sau Giurgiu, în timp ce proiectele mari de stocare întârzie. -
Absența capacităților serioase de stocare
România are sub 50 MW instalați în baterii funcționale, față de zeci de mii de MW în Spania, Germania sau Franța. Fără stocare, intermitența solară și eoliană devine o problemă, nu o soluție. -
Politici incoerente și neclare
Legislația pentru prosumatori, compensații financiare, PPA-uri și mecanisme de sprijin s-a schimbat frecvent, iar stabilitatea legislativă lipsește, descurajând investitorii pe termen lung. -
Incapacitatea de a închide cărbunele
România continuă să opereze termocentrale pe lignit la Turceni, Rovinari și Mintia (redeschisă recent), în ciuda costurilor imense și presiunilor europene. Deși contribuția cărbunelui în mix a scăzut, ea rămâne semnificativă din cauza lipsei de alternative rapide. -
Întârzierea decarbonizării industriei
Marii consumatori industriali (metalurgie, ciment, chimie) sunt încă dependenți de gaz și curent convențional, fără o strategie coerentă de electrificare pe bază de regenerabile.
O oportunitate ratată, dar nu pierdută
În acest context, România riscă să rămână consumator pasiv de energie regenerabilă produsă de alții – și importată pe cabluri. În loc să devină hub regional pentru energie curată, pe baza potențialului său solar, eolian offshore, hidro și nuclear, România rămâne captivă într-un mix dezechilibrat, cu infrastructură învechită și viziune politică de secol trecut.
Europa a intrat oficial în epoca post-carbon, cu regenerabilele în rol principal. România, deși membră a acestui club, pare încă prinsă în conflictele trecutului: cărbune vs gaz, stat vs piață, investiție vs frică. Diferența nu o mai face potențialul – ci curajul de a-l pune în practică.
