Sursele regenerabile au produs 45,5% din electricitatea Uniunii Europene în primul trimestru din 2026, în creștere de la 42,7% în aceeași perioadă a anului trecut. Datele arată că energia regenerabilă se apropie de pragul simbolic de jumătate din producția europeană de electricitate. Creșterea este importantă, dar nu înseamnă că tranziția energetică este aproape încheiată. Cu cât ponderea solarului și eolianului devine mai mare, cu atât sistemul are nevoie de rețele mai puternice, capacități de stocare, interconectări și surse capabile să intervină atunci când vremea nu susține producția.
Problema nu mai este doar construirea de noi capacități regenerabile. Devine tot mai important modul în care energia este transportată, păstrată și folosită în orele în care consumul are nevoie de ea.
Aproape jumătate din electricitatea Uniunii Europene
Creșterea de la 42,7% la 45,5% într-un singur an confirmă extinderea rapidă a producției regenerabile în Europa. Indicatorul se referă la ponderea surselor regenerabile în producția totală de electricitate, nu în întregul consum energetic al economiei. Transportul, încălzirea și industria folosesc în continuare cantități importante de combustibili fosili. Electricitatea este doar una dintre componentele sistemului energetic, chiar dacă este cea în care sursele regenerabile au avansat cel mai repede.
Procentul poate varia și de la un trimestru la altul. Vântul, precipitațiile, temperaturile și numărul de ore cu soare influențează producția, în timp ce consumul se modifică în funcție de sezon și de activitatea economică. Cu toate aceste variații, direcția generală este clară. Energia regenerabilă ocupă o parte tot mai mare din producția europeană.
Eolianul rămâne principala sursă regenerabilă
Energia eoliană a reprezentat cea mai mare parte a producției regenerabile din Uniunea Europeană în primul trimestru din 2026. Turbinele instalate pe uscat și în largul coastelor au contribuit mai mult decât energia solară sau hidroenergia la totalul regenerabil. Poziția eolianului este explicată prin capacitatea mare construită în ultimele două decenii și prin faptul că turbinele pot produce atât ziua, cât și noaptea.
Producția rămâne însă dependentă de vreme. Perioadele cu vânt puternic pot genera cantități mari de energie, în timp ce intervalele calme pot reduce rapid contribuția centralelor eoliene. Această variabilitate nu este o problemă minoră. Într-un sistem cu o pondere mare a eolianului, operatorii trebuie să compenseze permanent diferențele dintre producția estimată și cea reală.
Energia solară continuă să se extindă
Energia fotovoltaică a avut o contribuție mai mică decât eolianul și hidroenergia în primul trimestru, dar rămâne una dintre sursele cu cea mai rapidă creștere. Panourile solare sunt instalate atât în parcuri de mari dimensiuni, cât și pe acoperișurile locuințelor, clădirilor comerciale și halelor industriale. Costurile mai reduse și timpul relativ scurt de instalare au accelerat dezvoltarea proiectelor.
Producția solară este însă concentrată în timpul zilei. La prânz, sistemul poate primi cantități foarte mari de energie, în timp ce seara producția scade aproape complet. Această diferență devine tot mai importantă pe măsură ce capacitatea fotovoltaică crește. Fără baterii, hidrocentrale flexibile sau consum controlabil, surplusul de la prânz nu poate fi folosit integral în orele de vârf de seară.
Hidroenergia rămâne sursa flexibilă
Hidroenergia a furnizat o parte importantă din producția regenerabilă europeană. Rolul ei este diferit de cel al energiei solare și eoliene. Centralele cu acumulare pot modifica rapid cantitatea de electricitate livrată, în funcție de necesarul rețelei. Operatorii pot păstra apa în rezervoare atunci când există suficientă producție și o pot folosi în perioadele cu deficit. Această flexibilitate transformă hidroenergia într-un instrument de echilibrare, nu doar într-o sursă de electricitate.
Țările cu resurse hidroenergetice mari au un avantaj important. Ele pot integra mai ușor volume ridicate de solar și eolian fără să depindă în aceeași măsură de centrale pe gaze sau de importuri. Totuși, producția hidro depinde de precipitații și de nivelul lacurilor. În anii secetoși, contribuția centralelor poate scădea chiar dacă puterea instalată rămâne neschimbată.
Diferențe mari între statele membre
Media europeană ascunde diferențe foarte mari între țări. Unele state au ajuns la ponderi de peste 75% sau chiar 90% ale regenerabilelor în producția de electricitate. Altele au rămas sub 20%. Structura sistemului energetic explică o parte dintre aceste diferențe.
Țările cu hidroenergie abundentă, vânt puternic sau capacități solare mari pot obține ponderi ridicate. Statele dependente de cărbune, gaze sau energie nucleară avansează într-un ritm diferit. Dimensiunea pieței contează și ea. Un stat mic poate modifica mai repede structura producției decât o economie mare cu un consum industrial ridicat. Diferențele arată că Uniunea Europeană nu parcurge o singură tranziție energetică. Fiecare stat combină resurse, infrastructură și priorități diferite.
Un procent mare nu garantează securitatea energetică
O pondere ridicată a regenerabilelor într-un trimestru nu înseamnă automat că sistemul poate funcționa fără alte surse. Producția solară și eoliană poate fi foarte mare într-o perioadă favorabilă și mult mai redusă în alta. O țară poate exporta energie în zilele cu vânt și poate importa în perioadele calme. Poate avea prețuri foarte mici la prânz și prețuri ridicate seara.
Centralele nucleare, hidrocentralele, centralele pe gaze, stocarea și interconectările continuă să aibă un rol important în menținerea stabilității. Securitatea energetică nu depinde doar de ponderea anuală a unei surse, ci de capacitatea sistemului de a acoperi consumul în fiecare oră.
Rețelele trebuie să țină pasul cu producția
Noile parcuri regenerabile sunt construite adesea în regiuni unde rețeaua nu a fost proiectată pentru volume atât de mari de energie. Liniile și stațiile de transformare pot deveni congestionate, iar energia disponibilă nu poate fi transportată către centrele de consum. În aceste situații, centralele pot fi obligate să își reducă producția chiar dacă există vânt sau soare suficient. Extinderea rețelelor este lentă și costisitoare. Necesită autorizații, terenuri, echipamente și lucrări care pot dura ani.
Interconectările dintre state sunt la fel de importante. Ele permit transferul energiei din regiunile cu surplus către cele unde producția este insuficientă. Fără infrastructură, capacitatea regenerabilă instalată poate crește mai repede decât energia care poate fi folosită efectiv.
Stocarea devine o condiție a creșterii
Bateriile pot absorbi energia în orele cu producție mare și o pot livra atunci când consumul crește. Ele sunt potrivite pentru echilibrarea rapidă și pentru mutarea energiei pe intervale de câteva ore. Hidrocentralele cu acumulare prin pompaj pot păstra cantități mai mari de energie, iar alte tehnologii pot acoperi perioade mai lungi.
Pe măsură ce regenerabilele se apropie de jumătate din producție, stocarea nu mai poate fi tratată ca o componentă opțională. Fără ea, prețurile devin mai volatile, surplusurile sunt mai frecvente, iar centralele convenționale trebuie păstrate pentru perioadele de deficit. Construirea producției și construirea flexibilității trebuie să avanseze în același ritm.
Energia ieftină nu apare întotdeauna când este nevoie
Sursele regenerabile au costuri reduse de operare, dar acest avantaj nu se transferă automat în facturile consumatorilor. În orele cu producție abundentă, prețul energiei poate scădea foarte mult. Uneori poate ajunge la valori negative. Câteva ore mai târziu, când producția solară dispare sau vântul slăbește, prețul poate crește brusc. Fără stocare și consum flexibil, piața nu poate muta suficientă energie dintr-un interval în altul.
Facturile includ și costurile rețelelor, echilibrării, taxelor și investițiilor necesare pentru menținerea sistemului. Energia regenerabilă poate reduce costurile pe termen lung, dar numai dacă infrastructura din jurul ei este construită corect.
Pragul de 50% se apropie
Ponderea de 45,5% arată cât de repede s-a schimbat producția europeană de electricitate. În urmă cu câteva decenii, regenerabilele aveau un rol secundar în majoritatea statelor. Acum se apropie de jumătate din producția totală. Depășirea pragului de 50% pare tot mai probabilă, dar nu va reprezenta finalul tranziției. Partea dificilă începe tocmai atunci când sursele variabile devin dominante. Sistemul trebuie să gestioneze perioadele cu surplus, intervalele fără vânt sau soare și diferențele dintre regiuni.
Europa se apropie de momentul în care jumătate din electricitate vine din surse regenerabile. Următoarea problemă nu mai este doar câtă energie verde poate produce, ci cât de bine poate folosi fiecare megawatt atunci când apare.
